PROTV, Moto GP, DigiSport, DigiWorld, London Academy of Media, Film and TV, Hunedoara, fotografie, Siberia, câini, off road, prieteni calzi, familie frumoasă, și bere la un grătar…

Ce au toate astea în comun?

Seba Popescu

Atât! Așa fără verbe și fără nimic în plus aș putea să mă opresc aici. Daar, nu mă pot abține…. Aș mai zice o vorbă, două….

Ce au toate astea în comun? Seba, nebun destul cât să le facă pe toate. Și bine, nu oricum. “Cu sprijinul familiei” ține să precizeze mereu când vorbește despre ceea ce face.

Eu nu sunt jurnalist, și nu am pretențiile unui interviu, dar dacă vreți să citiți unul chiar fain las link aici, e scris de un adevărat jurnalist. Nu îl cunosc, dar voi remedia asta. 🙂

Eu sunt o povestitoare și de aceea aici veți citi povestea lui, a hunedoreanului care zice că orice se poate dacă îți urmărești chemarea și ai un dram de nebunie (eu zic curaj).

Așadar cele de mai sus au în comun un nume, dar nu unul de afiș, nu o vedetă care își țuguie buzele la poză, în fine, nu face nimic să fie în trend, să crească audiența. E unul de-al nostru, prieten cu mulți (e un du-te vino pe terasa casei lui, mai ceva ca la o cafea în tendințe) și e unul care a atins cel mai îndepărtat punct al Siberiei, s-a scăldat la copca și a filmat vedete. Și da, e hunedorean!

Ne știm de când eram tare mici, și deși nu cred că am jucat șotronul sau ascunsa împreună, eram “preteni” cum prieteni suntem și în zi de azi. El este genul acela de prieten căruia îi spui : “bă*, am nevoie de …” și răspunde “uite sora/fratele meu aici…”

*bă, se poate înlocui cu măi, mă, dragă, domnule, dar de amorul artei, prefer stilul colocvial, aici.

Povestea e cam așa :

A fost odată ca niciodată un băiat din Hunedoara, care după ce a făcut cariera în televiziune la o rețea renumită, a lăsat tot să experimenteze munca de jos în Anglia, deși nici limba nu o cunoștea prea bine.

De ce? Nu îl indemna nicio nevoie, dar știți cum e, dacă nu era nu se povestea… Părerea mea e că  simțul de aventură striga să fie eliberat și altă cale de manifestare nu a găsit.

În Anglia a învățat ca să fii nefericit te poate ajuta să te cunoști mai bine și și-a propus să nu se întoarcă acasă cu coada între picioare, ci să stea acolo încercând limitele până va reuși să realizeze ceva. Greu, dar sigur, și-a plătit din banii munciți peste zi studii ca să facă ceea ce îi place, nu ceea ce se poate, de unde Academia londoneză de care aminteam în deschidere sau colegiul de Business Management.

De cum s-a ridicat suficient a plecat iar, de data asta asumat și hotărât, pentru că nicăieri nu e ca acasă și ca lângă familie. Și, ghici ce, a luat –o de la capăt!

Îmi place la nebunie povestea asta, și când o ascult și când o scriu, pentru că nu e nicio lamentare, niciun ghinion ori vreo farsă neagră, e “așa am vrut eu”. De ce? Pentru că pot!

“România drumuri de poveste “ difuzat în câteva țări de DigiWorld, s-a născut acasă și e proiect de suflet, se vede pe fața lui când vorbește despre asta, dar nu ca experiența din lumea motoarelor și cailor putere.

“Să fii fotograf nu e tot una cu să fii fotograf de MotoGP” (nota autorului : pentru necunoscători, că doar și eu am avut nevoie de lămurirea asta, MotoGP e Formula 1 a motocicletelor). “ după cum dacă ești doctor nu înseamnă că faci operații pe cord sau că tratezi alergii”. Cu astfel de gândire văd iubitorii de gen imagini faine la DigiSport  și pe pagina lui de facebook.

Eu acolo am văzut și pozele din Siberia, și firește că de asta am întrebat cel mai mult.

Se pare că o consideră șansa vieții să fi trăit această experiență si e clar că așa e, după strălucirea din ochi.

A fost posibil pentru că a cunoscut oameni cu același spirit de aventură ca al lui, și dramul de curaj, mixat cu …. Ce știu eu?! Pentru călătoria asta s-a pregătit intens făcând cercetare și pregătire fizica și psihologică înțelegând că trebuie să fii hotărât și autosuficient. Acolo nu are cine să te ajute, mai ales după un anumit moment.

Ce-l face omul care este? Ce ne face pe fiecare. Valorile, motivarea și cultura din care venim.

Seba crede că așa cum s-a format în copilărie, în adolescență, a dus mai departe și a perfectat ca și adult. De aceea nu are regrete și crede că greșelile i-au permis să evolueze.

Se vede profesionist înainte de orice și implicarea trebuie să fie 100%. Se consideră norocos pentru că datorită familie și susținerii lor, face ceea ce îi place și pleacă bucuros la drum și la 4 dimineața, pe ploaie, frig sau caniculă, noroi sau praf, dar în fotografie nu se vede decât ceea ce lasă artistul prin estetica urâtului… 🙂  Nah, nu m-am putut abține, iar.

De ce am scris povestea asta? Pentru că pot. Pentru că sunt mândră să cunosc oameni faini și vreau să știe lumea asta, și pentru că e un mix între ceea ce aș pune pe “Scrisori către fiica mea” și “Despre ei”. E 100% adrenalina (live și în reluare)

Sper să o citească adolescenții, tinerii (hunedoreni să îndrăznesc să sper) și să se raporteze la oameni care au ceva de spus cu adevărat, care fac bine și temeinic ceea ce fac, o fac cu și din plăcere și modelul de succes replicat va aduce neîndoielnic satisfacție. A, și, atunci când te gândești că nu se poate una sau alta… mai gândește-te o dată!

Singurele limite sunt cele ale propriei abilități și încrederi.

 

O zi fără cusur